Nu, nu e o listă cu cele mai tari concerte ale lui 2009, nici nu am habar care ar fi acelea, ci o rememorare, cât se poate de subiectivă, a concertelor care mi-au fost cele mai dragi. A celor ce rămân în memoria afectivă, nu într-un top. Ar fi două de blues, in Hard Rock Cafe, unul de primăvară, unul de toamnă, unul cu un mustăcios pe care-l simpatizez de pe discuri foarte mult, şi alt mustăcios de care habar n-aveam, dar care mi-a căzut cu tronc imediat ce a urcat pe scenă cu perna în braţe, şi-a aşezat-o sub fund şi a început să cânte. Charlie Mussellwhite, respectiv Boo Boo Davis. Eric Sardinas a avut în iarnă un concert grozav de blues şi am văzut că este pe afişul festivalului de la Sighişoara, în februarie. La începutul lui septembrie, în doar câteva zile, s-au ţinut două concerte atât de diferite, dar care mi-au plăcut enorm. Nu-mi venea a crede că, la doar un an, Leonard Cohen va crea aceeaşi magie pe scenă, dar a făcut-o şi mai şi. Apoi Macy Gray a arătat care-i deliciul, nebunia, efervescenţa muzicii negre. La capitolul rock, Nazareth a început grozav dar sonorizarea defectuoasă le-a ruinat concertul, Placebo au avut un show impecabil, iar Motorhead au însemnat pentru mine o foarte plăcută surpriză, însă concertul ZZ TOP, una din trupele mele favorite, nu are rival, mi-a adus o mare bucurie. Dacă tot vorbim de Polivalentă, concertul de comeback Iris de pe 8 octombrie a avut o uriaşă încărcătură emoţională şi nu a făcut compromisuri: rock clasic. Singurul concert de care-mi amintesc în afara Bucureştiului s-a consumat la Gărâna, sub stele, în prima seară. Am ajuns, după vreo 14 ore de drum, la 11 noaptea, la timp pentru a prinde integral recitalul ireal Terje Rypdall. Câteva luni mai târziu, în noiembrie, la Sala Palatului, ascultându-i năuc pe Trilok Gurtu şi pe Jan Garbarek, mi-a fost clar că în 2009 n-o să mai pup vreun concert care să mă impresioneze. Începând de astăzi, pe site, la JAZZ-BLUES , apare albumul  nou Gurtu-Garbarek, , iar la ROCK, fotografiile 2009 cu Cohen şi albumul Macy Gray.

 În plină perioadă a înzăpezirilor, trenul meu a avut doar o oră întârziere, aşa că am ajuns în Sibiu cu 15 minute înainte de începerea spectacolului din centru. Compania bulgară Fireter avea singurul spectacol de stradă din cadrul Festivalului de Teatru de Magie, “The Balls”, care s-a dovedit a fi totodată singurul ofertant pentru fotografie. Nu-i deloc comfortabil să schimbi obiective şi filme la minus şapte grade, dar a fost mult mai pe gustul meu decât un spectacol de sală cu decor negru şi un reflector pe omul care face tot soiul de magicării pe scenă. I-am urmat pe bulgari pe un “Corso” luminat cu un bun gust remarcabil, spre deosebire de Bucureştiul  “împodobit” ca un decor de Taraf TV, şi apoi în Piaţa Mare, unde era amplasat un Târg de Crăciun. Nămeţi de zăpadă, lumini, spiriduşi de doi metri ce se jucau cu focul.. pentru vreo 40 de minte, în centrul oraşului a adiat o atmosferă de băsmuleţ. Bulevardul şi Piaţa sunt obişnuite cu spectacolele de stradă, iar eu am nimerit de mai multe ori în toiul acţiunii. În galeria STREET ACTING MAN, de pe siteul meu, fotografiile cu Silence Teatro, şi multe din albumul omonim sunt făcute acolo. Un album cu fotografiile făcute pe 17 decembrie la Sibiu, cu spectacolul “The Balls” sunt de găsit în aceeaşi galerie, pe care am mai aranjat-o un pic, era alandala, dezordine totală. http://www.iulianignat.ro/portfolio_street.html

  Clubul La Scena e cam departe de rutele mele comerciale aşa că am tot spus pas invitaţiilor venite de la şcoala de tango de acolo, asta până pe 11 decembrie. Primul meu contact cu tangoul a avut loc pe 11 decembrie 2005, la restaurantul Cina, când am stat o seară întreagă  la o masă privindu-i fascinat cum dansează pe cei ce făceau parte, atunci, din prima şcoală de tango. Ziua de naştere a idolului acestei muzici, Carlos Gardel, a devenit Ziua Internaţională a Tangoului, sărbătorită anul ăsta La Scena de şcoala Tango Brujo. Sus, la mansardă, printre bârnele de lemn, singura lumină disponibilă era un neon, aşa că am stat vreo patru ore cam în acelaşi loc, aşteptând să treacă câte o pereche prin raza de acţiune a neonului. Am rămas până pe la 2 noaptea pentru că era o atmosferă foarte plăcută, cam cum se întâmplă de fiecare dată la asemenea evenimente. Nu-mi amintesc să fi auzit, să fi simţit vreun cuvânt, vreun gest urât la vreuna dintre aceste milongas, oamenii  fac parte dintr-un Bucureşti invizibil, paralel, sunt prietenoşi, sinceri, civilizaţi. La un moment dat, s-a stins lumina, ne-am aşezat cu toţii pe jos, şi am privit pe ecran un documentar despre istoria tangoului, parcă eram cu şcoala la cinema. Mai multe fotografii de La Scena, pe site, la albumul Milonga.   http://www.iulianignat.ro/portfolio_dance.html 

Două fotografii făcute astă vară la Gura Râului, potrivite, după mintea mea, pentru a vă ura Sărbători frumoase! Nu neapărat dintr-acelea cu belşug pe mese, cu daruri sclipicioase depersonalizate sau cu moşi roşii pe pervaz.

Cristi m-a luat cu el în cabină, am schimbat câteva vorbe şi, ca de obicei, a avut gentileţea de a se lăsa puţin pozat, chiar dacă nu avea nici un chef. În câteva minute începea spectacolul. Am mers la scena mare de la TNB şi mi s-a părut că ceva nu e în regulă, dar mi-a trebuit un minut să-mi dau seama ce. Nu era nimic pe ea, nici un set de tobe, nimic. Cortina cea mare s-a dat la o parte, cei cinci s-au urcat pe o scenă mobilă, cu ecrane pentru proiecţii, care a pornit-o spre public, dar s-a oprit cam departe de el. Cred că dacă ar fi mers mai spre buza scenei mari atmosfera ar fi fost mult mai încinsă. Scena sugera acoperişul unei case, cu hornuri fumegânde, o idee bună. Nu mi-a priit concertul, n-am intrat în atmosferă, nu-mi venea să cred că lumina este chiar mai proastă ca la Polivalentă şi asta la Teatrul Naţional, care deţine un arsenal întreg de lumini de scenă. Nu cere nimeni un show feeric, doar un efort minim, un băietan care să ţină două degeţele pe un amărât de reflector de urmărire, care există în dotare şi stă degeaba. M-am tot foit în spatele scenei, în laterale, în public, în pod, aveam gânduri mari, dar în două ore de concert am tras un singur film şi mi-au ieşit doar vreo cinci fotografii care să însemne ceva pentru mine. Fotografiile-s făcute la concertul Iris din 14 decembrie. Aş fi mers şi la cel din 21, iar la ieşire, în faţa Sălii Dalles, acolo unde sunt fotografiile unor oameni ce au avut curajul să iasă în stradă în singurele ore ale revoluţiei bucureştene, şi au foat ucişi pentru asta, aş fi aprins o lumânare. Poate dacă nu ar fi fost ucis în acea noapte, Mihai Gâtlan ar fi fost, fix 20 de ani mai târziu, unul dintre fanii Iris cu părul puţin grizonat ce s-ar fi prezentat la concertul de Crăciun.

 Nu, nu-i nici Yeti, Big Foot, Fozzie, Winnie The Pooh, nici Baloo, e chiar Vasile. Când era el mic, într-un sat ieşean, Vasile era fascinat de jocul ursului, pe 1 şi 2 ianuarie, aşa că de pe la 16 ani a început să fie chiar el Ursul, iar acum, la 30, are nişte “ursari” la jumătate din vârsta lui. Au zis că dacă tot fac ceva, măcar să merite, să impresioneze, aşa că au venit la Muzeul Satului, la Festivalul “Flori Dalbe” de duminică, cu un costum de vreo 150 de kilograme, făcut din stuf. De fiecare dată când ursul se ridica în picioare, un norişor de fulgi roia în jurul lui, începând propriul dans. A fost o nebunie de zgomote, chiote, culori, colinde, fanfare, cu ansambluri de prin nordul ţării, cu tot soiul de personaje ancestrale, care de care mai fotogenice, dar ursul lui Vasile s-a dovedit a fi preferatul meu.

 Diseară, clubul La Scena organizează o milonga specială, cu ocazia Zilei Internaţionale a Tangoului. Câteva fotografii noi din spectacolul de pe 2 decembrie “Tango in Red Major”. Mai multe, în albumul din galeria DANCE de pe site.

 Pe 1 aprilie, dansatorul şi coregraful argentinian Gustavo Russo a avut mare succes la Sala Palatului cu spectacolul ” Tango Seduccion”. Atunci organizatorii mi-au spus că nu se permite fotografierea în timpul spectacolului, şi mi-au acordat 15 minute la repetiţii. În primele două ore cred că am tras trei cadre, pentru că nu pica deloc lumină pe scenă, iar organizatorii ( de fapt organizatoarele ) au avut bunăvoinţa să mă lase până la sfârşit. De fapt, abia în ultima jumătate de oră din cele patru-cinci ore petrecute acolo, au început şi probele de lumini, aşa că am putut să fotografiez. Ce a ieşit atunci la repetiţii şi apoi la spectacol puteţi vedea la galeria DANCE. Pe 2 decembrie, acelaşi organizator, acelaşi coregraf, spectacol nou, “Tango in Red Major”.  În ziua spectacolului, am primit un mail cum că lui Gustavo Russo i-au plăcut fotografiile de pe site şi că mă primeşte la spectacol şi la repetiţii. Am renunţat la repetiţii şi nu cred că a fost o idee proastă, altfel nu ştiu cu ce energie aş fi fotografiat  întreg spectacolul. Mulţumiri Raluca şi Roxana- Amphitrion pentru găzduire. Câteva fotografii din prima parte a show-ului:

 Printr-a zecea chiuleam cu colegul meu de bancă, stătea la o aruncătură de băţ de liceu, avea acasă un pick-up şi un disc cu un ochi mare, desenat, pe care scris IRIS. Era o emoţie nouă, un val de adrenalină pe care-l simţeam când puneam acul pe disc şi începeau să bubuie boxele, chitările, vocea lui Cristi. Un amic de-al nostru, care era prieten cu băieţii mai mari din trupa liceului, ne-a spus că trebuie neapărat să mergem la concertul cu Iris de la Polivalentă, pentru că ştia, din surse sigure, că va fi ultimul concert Iris. Din totdeauna. Ăsta a fost primul meu concert rock, pe 8 decembrie 1989. Mai fusesem odată la Polivalentă, cu ai mei, la concertul lui Vasil Naidenov, marea vedetă a bulgarilor, dar acum era vorba de ROCK şi eram cu băieţii, departe de casă, cu mii de oameni în jur, cu plete, cu ţinte, geci de piele, mă uitam la ei ca la nişte eroi mitologici. Am stat undeva sus, pe scaune, mi se părea uriaşă sala, cam cum avea să mi se pară, zece ani mai târziu, Stadionul Olimpic din Atena. Colegul meu n-a avut nimic mai deştept să facă decât să-şi aprindă o ţigară, l-au umflat miliţienii, au sunat acasă după părinţi, i-au stricat toată distracţia. Ce-mi mai amintesc de la concertul cu vreo patru trupe, e că m-a impresionat mai tare decât Iris o trupă pe care nu o ştiam: Celelalte Cuvinte. Iată câteva fotografii cu Celelalte Cuvinte ( Palatul Copiilor, 2008) şi Iris ( Teatrul Naţional, 2008). Pe 14 şi 21 decembrie se va ţine la Naţional ce-a de-a treia serie a concertelor de sfârşit de an cu Iris.

  Julian Răduţă, favoritul concursului moto de la OFF ROAD ARENA de săptămâna trecută, a picat într-una din cursele eliminatorii cu un prieten mai puţin experimentat, pe care-l învăţase tot ce ştia. A ieşit cea mai spectaculoasă cursă,  Julian l-a lăsat pe Andrei în faţă, un avans considerabil, apoi Andrei l-a aşteptat lângă Dacia ruginită, prilejuindu-i o săritură spectaculoasă peste maşină şi peste el totodată. Ce nu s-a văzut a fost hârjoneala de dinaintea cursei dintre cei doi, cu bătaie cu apă, trânteli, fugăreală şi tot tacâmul.